La începutul anilor 1990, Jean-Luc Thunevin și soția sa Muriel Andro au început să facă vin în garajul casei în care locuiau în Saint-Emilion, Bordeaux, cu ajutorul unui prieten, vinificatorul Michel Rolland. Dornici să-și producă propriile vinuri, dar fără banii necesari pentru a achiziționa o moșie mai mare, au cumpărat mai puțin de un hectar de pământ într-o vale numită Vallon de Fongaban, lângă Saint-Emilion și au început să își cultive strugurii.

Așa a luat nastere Château Valandro, iar în anii următori și-au extins terenul la 10 hectare în întreaga regiune.O sticlă de Château Valandraud se vindea cu 13 euro, ceea ce era absurd pentru un vin fără statut și tradiție, cum ar fi vinurile de garaj, dar toate acestea se schimbă atunci când Robert Parker îi acordă un rating mai mare decât faimoasele vinuri de la Bordeaux – Margaux și Pétrus.

Acest succes și creșterea prețurilor au condus la înființarea de către Thuneven a mișcării de garaj și a câștigat recunoașterea și porecla „Bad Boy” de la Robert Parker însuși.
Această poreclă provine de la vinul cu același nume, care avea o oaie neagră pe etichetă așezată pe un semn care arăta spre un garaj. Acest tip de umor, care sfidează regulile Saint-Emilion, poate proveni doar de la un mic producător care este mult mai interesat de produse de calitate decât de critici.

Unii spun că, chiar înainte de vinurile de garaj precum Château Valandraud, existau deja așa-numitele vinuri de semnătură. Acestea sunt vinuri cu un concept de producție redus, cu o atenție deosebită și metode care au fost deja utilizate de unii producători din întreaga lume (inclusiv unii din Bordeaux!).

Autorul acestor vinuri de semnatura este cel care dezvoltă ideea și gestionează întregul proces până când sticla ajunge la masa consumatorului. Poate că nu au podgorii, dar au o idee și un plan de dezvoltare a produselor! De obicei produc vinuri de înaltă calitate în cantități mici.
Sunt puțini garagiști, dar sunt acolo!